vineri, 18 octombrie 2013

Scrisoare deschisă către conducerea postului TV Disney Junior

Stimați Domni,

Sunt o mămică a doi copii. Fiul meu are deja aproape 11 ani și este un fan al postului Disney Channel. Fiica mea, în vârstă de doi ani și jumătate este la vârsta potrivită pentru a urmări filmele de desene animate difuzate de postul Disney Junior. Și de ce să nu recunosc, și mie îmi face plăcere să le urmăresc.

Fiecare dintre noi avem și desene favorite. Urmărim cu mare plăcere filmulețele și abia așteptăm să vedem noile aventuri ale năzdrăvanului miel Timmy  în Timmy Time, ale drăgălașelor albinuțe Zumzărel și Melinuța din Stupul, ale neobositelor motoanimăluțe din  Intersecția Junglei, ale inventivului Henry din Henry Dragomonster, ale curioșilor copilași locuitori ai orașului Higgly din Eroii orașului Higgly și multe, multe altele pe care nu am timp acum să le enumăr, însă ne plac amândurora deopotrivă.

Vă rog să mă credeți că nu glumesc atunci când spun că suntem mari fane ale postului dumneavoastră, dar dacă vă spun că din cele 3 televizoare pe care le avem în casă, două funcționează aproape în permanență fixate pe postul Disney Channel poate înțelegeți exact ce vreau să spun.

Să nu credeți că ne uităm toată ziua la televizor fără să facem altceva. Dimpotrivă, ziua noastră este plină de activități variate necesare unui copil în vârstă de doi ani precum ore de plimbare, ore de joacă, ore de desen, ore de masă, ore de somn. Însă indiferent de tipul activității desfășurate în casă, televizorul trebuie obligatoriu pornit pe programul Disney Junior.

Avem însă și o problemă. În urmă cu vreo două săptămâni, au fost introduse în grila de programe trei filme noi de desene animate: Gașca rațelor, Trupa lui Guffy și Legendele lui Tarzan. Pe lângă faptul că aceste desene sunt prea violente, ele au făcut ca întreg programul nostru de seară să fie dat peste cap. Să vă explic motivul. În grila veche, Timmy Time (preferatul între preferați) era difuzat la ora 22.00 oră după care fetița mea știa automat că este ora de culcare. După ce se punea în pat, domnișoara mai putea să urmărească două filmulețe și acestea erau conform programului Intersecția Junglei și Manny Iscusitul. Conform noii grile, Timmy Time este difuzat abia la ora 03.00, iar Intersecția Junglei pe la ora 01.00. Vă rog să nu mă întrebați de unde știu la ce ore sunt difuzate, mărturie stau cearcănele mele apărute ca din senin în ultima săptămână.

Eu nu vă pot impune modificarea grilei de programe și nici nu îmi permit să vă cer așa o schimbare, deși recunosc că mi-ar plăcea să o pot face. Eu vă rog doar să luați în calcul și aceste mici aspecte importante în viața unui copil mic și anume constanța, consecvența, statornicia.

În speranța că scrisoarea mea a fost citită și înțeleasă, doresc să vă mulțumesc din suflet pentru că existați și pentru că ne colorați, animați și înveseliți zilele.

Vă mulțumesc în numele meu și al fiicei mele.

4 comentarii:

  1. bună seara d-le director al conducerii postului tv Disney Junior.
    eu sunt Simona.
    am 28 de ani.
    am o surioară micuță care se uită cu mine la club.
    nouă ne place atât de mult de Mickey, Minnie, prietenii și prietenele lor din Franța - Paris - Disney-Land.
    eu și sora mea micuță suntem fanii și fanele lor din copilărie și-o să mai fim timp de-o eternitate întreagă.
    ne uităm săptămânal și lunar la cele 3 seriale: Clubul lui Mickey Mouse, Minnie Mouse și semenii lor din Franța - Paris - Disney-Land - Desene cu Buticul lui Minnie și Mickey și Piloții de Curse.
    ne mai uităm la Albă-ca-Zăpada și cei 7 pitici, ne uită la Frozen - Regatul de Gheață.
    ne uităm la celelalte personaje minunate de la Disney Junior și ne uităm și la Disney Channel ca și băiatul acestei d-ne care v-a trimis cerere către conducerea postului tv Disney Junior. avem însă și probleme pe postul vostru tv Disney Junior.
    aici la Disney Junior se difuzează mereu Henry Dragomonstru și Vampirina.
    și mie și sorei mele nu ne plac aceste desene pt. că sora mea micuță visează urât noaptea și se sperie.
    eu nush cum o cheamă pe-această d-nă care v-a trimis această cerere către conducerea postului tv Disney Junior și nush cum o cheamă nici pe fetița și băiatul ei.
    această d-nă n-ar trebui să-și lase fetița să se uite la Henry Dragomonstru pt. că nu e pt. ele.
    Mickey, Minnie, prietenii și prietenele lor din Franța - Paris - Disney-Land, princess, Sofia I, Goldie și Ursuleț și celelalte personaje de-aici de la Disney Junior ei și ele sunt pt.ea și fetița ei.
    fetița acestei d-ne ar trebui să se uite doar la Clubul lui Mickey Mouse, la Mickey și Piloții de Curse, la Desene cu Buticul lui Minnie, la Sofia I ,la Goldie și Ursuleț, la Miles în Spațiu, la Eroi în pijamale, la Cenușăreasa, la Albă-ca-Zăpada și cei 7 pitici, la Frozen, la Ariel, la Princess și la celelalte personaje minunate de la Disney Junior că ei și ele-s pt. ele nu la Henry Dragomonstru că nu e pt. ea și mama ei.
    în speranța că scrisoarea mea și-a sorei mele micuțe o să fie citită și înțeleasă în numele meu și-al sorei mele micuțe d-le director al conducerii postului tv Disney Junior - Franța - Paris pot să vă rog frumos să desființați serialele cu Fredy Dragomonstrul și Vampirina?
    Vă rog să-mi spuneți dacă da sau nu.

    RăspundețiȘtergere
  2. pt. binele meu, al frățiorului meu micuț (pe care-l am de la cea de-a doua surioară a mea mijlocie, pt. binele surioarei mele și pt. binele copiilor mari și mici din întreaga lume atât de-afară cât și de pe facebook îmi doresc să fie desființate serialele cu Fredy Dragomonstrul și Vampirina înainte să mai devină rea și rău careva părinte, copil mic și mare.

    RăspundețiȘtergere
  3. sper că o să desființați dvs-ă pt. eternitate cele 2 seriale cu Fredy Dragomonstrul și Vampirina .
    pt. binele meu, al frățiorului meu micuț (pe care-l am de la cea de-a doua surioară a mea mijlocie, pt. binele surioarei mele și pt. binele copiilor mari și mici din întreaga lume atât de-afară cât și de pe facebook îmi doresc să fie desființate pt. eternitate cele 2 seriale cu Fredy Dragomonstrul și Vampirina înainte să mai devină rea și rău careva părinte, copil mic și mare din această lume mare dar imperfectă și păcătoasă.

    RăspundețiȘtergere
  4. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere