De
curând am început să citesc o carte cu povești pentru copii. Se numește Valea
Fluturilor (în original, Fjärils ängen de Olivia Moss) și povestește viața unui
fluturaș cu aripioarele de culoare galben deschis pe nume Skimra începând din
prima ei zi de viață. Povestea este simplă însă m-a înduioșat foarte tare,
Skimra având de înfruntat pericole încă înainte să își dea seama că poate să
zboare. Nici nu a ieșit bine din coconul întunecat, abia se bucura de razele
soarelui, că o mierlă înfometată a încercat să o prindă pe Skimra în ciocul său
amenințător. Noroc cu Virvla, un alt fluturaș albastru care a ajutat-o pe
Skimra să se ascundă într-un tufiș de trandafiri.
Dar nu
despre povestea Skimrei vreau să vă povestesc acum. Ci despre alți fluturași.
Poate că unii dintre voi bănuiți deja la ce mă refer. Exact, la acei fluturași
pe care ii simțim uneori în interiorul nostru, acei fluturași care bat atât de
tare încât ai impresia că nu mai poți nici să respiri. Nu mai simți nimic
altceva în afară de bătăile delicate ale aripioarelor. Și uneori sunt atât de
mulți și bat atât de tare încât parcă și inima își rearanjează bătăile în
ritmul lor. Am crezut că acest sentiment este destinat în exclusivitate
adolescenților sau tinerilor îndrăgostiți. În acele momente când parcă și
timpul lucrează împotriva lor și nu lasă ca minutele rămase până la următoarea
întâlnire să treacă mai repede.
Mă
bucur să văd, de fapt, să simt că nu este așa. Fluturașii din stomac sunt
disponibili pentru fiecare dintre noi, indiferent de vârstă. Și pot apărea
atunci când te aștepți mai puțin. Da, mă simt în al nouălea cer, iar clipele se
încăpățânează să treacă încet și foarte încet. În curând, îmi voi reîntâlni
familia. După aproape patru luni. Abia aștept, iar bucuria reîntâlnirii cu
persoanele iubite mă lasă fără cuvinte. Atât pentru acum...trebuie să plec.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu