joi, 18 iulie 2013

A fi vegetarian... sau nu

A fi vegetarian nu înseamnă doar să nu mai consumi carne sau alte produse de origine animală. A fi vegetarian este un nou mod de viață. Schimbarea nu se produce peste noapte, ea presupune o schimbare atât a comportamentului cât și a modului de gândire. La început este nevoie doar de voință, de hotărâre, pentru ca mai apoi, preferințele alimentare să se schimbe, ajungându-se până în punctul în care carnea nu își mai găsește loc în farfurie.

Eu nu sunt vegetariană, însă în ultimele luni am consumat aproape în exclusivitate mâncare vegetariană. La început, am crezut că acest tip de alimentație nu va avea nici un gust, că mă va face să îmi fie în permanență foame, sau că mă voi plictisi repede de aceleași combinații de legume. În opinia mea, credeam că singurul fel de mâncare vegetariana este ghiveciul de legume. Trebuie să recunosc că m-am înșelat în toate afirmațiile de mai sus.

Prima mea surpriză după câteva zile de alimentație exclusiv vegetariană a fost gustul excelent al diverselor preparate încercate. Nu am crezut niciodată că sarea și piperul pot da un gust extraordinar legumelor. Apoi am descoperit că nu aveam nevoie de porții mai mari sau mai dese de mâncare pentru a mă sătura. Iar la final a venit surpriza, combinațiile sunt infinite și partea ce mai bună este că dacă mă aflu în pană de inspirație, găsesc surse pentru a încerca noi și noi rețete.

Din propria experiență, vreau vă spun că nu trebuie să deveniți vegetarieni (dacă nu vă doriți asta cu adevărat), însă nu spuneți din start nu unor experiențe culinare care vă pot schimba opinia privind ceea ce înseamna a fi vegetarian.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu